Rugăciunea copiilor pentru părinți. Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuternicești florile și ver­deața de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, și sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu, Cel ce toate le-ai zidit de bună­voia Ta în cer și pe pământ și pe toate le păstrezi prin dragoste și milă, revarsă, mult-în­durate Doamne, peste Rugăciunea părinților pentru copii. Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de Versuri cantec Rugăciunea copiilor pentru părinți Doamne ţine-i fericiţi Pe părinţii mei iubiţi, Să mă poată creşte bine, Să se bucure de mine. Doamne, cât este de bine Când e mama lângă mine, Doamne, cât este de rău, Când nu-1 văd pe tatăl meu. Tata, mama, mă iubesc Şi de mine se-ngrijesc, Ţine-i, Doamne, îndurate, La mulţi ani cu sănătate. Că Tu ești, Doamne, Cel ce odinioară ai zis: „Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor", și Ți-ai pus dumnezeieștile Tale mâini peste capetele lor și i-ai binecuvântat. Însuți Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, și ajută-mi să fac bucurie părinților mei și să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvârșind numai ce este bun și plăcut Ție Rugăciunea copiilor pentru părinți este una din cele mai frumoase și copleșitoare. Este important să ne rugăm unii pentru alții, și mai ales copiii pentru părinți, și părinții pentru copii. Armonia în familie este una din cele mai sensibile probleme în contextul crizei spirituale ale societății actuale. .

rugăciunea copiilor pentru părinți